Michael Gira @ Control

•  

Intr-o nu știu care seară … după ce am văzut un concert Islaz în Retro, care fac cântări des și la noi la bar, am ajuns în Control ca sa nu-l ratez pe Michael Gira, care torturează urechile asa mișto … împreună cu Norman Westberg, cântând în premieră și cântece noi Swans.

Și au fost într-un fel …

Materiale noi și din vastele producții semnate Michael Gira, pe care nu le-am mai auzit … dar care au sunat psihedelic și devastator …

Apoi bucați cu ritmuri obsesive și … sa le zicem străpungătoare. Sunete așezate în așa fel încât îți provoacă o ușoară senzație intenționat disconfortantă în urechi … e ca atunci cand te scarpini cu limba în cerul gurii și nu te poți opri. Sau când iți muști buza în interior și deși știi că nu trebuie, tot nu te poți opri …

Și mi-au lovit bine urechile până la sfârșit … am ieșit din sala Berlin cu exigențele satisfăcute.



Annihilator @ Show la București

•  

Recenzie scrisă de Cosmin Hartic:

În continuare uimit, apăsat de o ușoară durere de gât, iar în gând auzind repetat piesa Phantasmagoria, această cronică vizează un concert mult așteptat de publicul din România, amune recitalul celor de la Annihilator, de această dată, concert susținut în minunatul Quantic, alături de trupele Archer Nation și Magnetic.

Recenzia din momentul de față își propune să abordeze dintr-o perspectivă cât mai obiectivă show-ul oferit publicului bucureștean!
Probabil cea mai cunoscută trupă din Canada, Annihilator sunt acolo sus, pe lângă trupele ce alcătuiesc acest „big 4” canadian, respectiv Voivoid, Razor si Sacrifice, cu o activitate de peste 30 de ani, 16 albume de studio și peste 3 milioane de albume vândute în întreaga lume, formația a reușit să facă din ziua de 19 noiembrie una memorabilă pentru toți iubitorii de thrash/speed metal prezenți în club.

Concertul Annihilator fusese programat inițial cu un an în urmă, la Arenele Romane, iar vestea anulării concertului ne-a obligat să avem răbdare până la această dată, cu altă locație și un public mai restrâns din pacate, numărul de bilete fiind limitat dar deosebit și entuziasmat, drept dovadă sold-out-ul, acel moment fericit pentru orice formație, cu siguranță. Dacă tot am ajuns să vorbim despre public, doresc să precizez că am fost încântat să văd cât de divers a fost acesta, cu ușurință observând persoane în vârstă, cât și adolescenți și copii, însoțiți de părinți, desigur, pe scurt un public frumos si vioi reușind fără doar și poate să capteze și să întoarcă energie venită din partea trupei.

Încă de la 19:00, de la deschiderea ușilor, se putea observa coada imensă de oameni de la intrare, grăbiți probabil să pună mâna pe ultimele bilete; cred și eu, după ce am văzut în 2017 la Rockstadt Extreme Fest și în 2015 la Maximum Rock. Concertul a debutat cu formația Magnetic, urmată ulterior de Archer Nation, fiind o încălzire interesantă pentru noi, deși dorința de a vedea formații de un calibru mai mare se vedea în ochii publicului. După acea eternitate (de 2 ore) de așteptare, sosește și rândul headlinerului mult dorit.

În ceea ce privește setlist-ul, a fost foarte divers, în cele 17 piese executate la perfecție și ca orice formație care se respectă, au cântat piese cunoscute precum „king of the kill” , „no way out” „set the world on fire”, „phantasmagoria” (preferata mea), pe cât și piese noi, unde este de apreciat devotamentul artiștilor și încercarea de a ne introduce și în materialele proaspete, precum piesa „Psycho Ward”; parcursul show-ului fiind presărat de câteva solo-uri de tobe oferite de tânărul Fabio Alessandrini sau de momentele de stand-up ale lui Jeff Waters, cunoscut deja pentru glumele sale dintre piese și tolată comunicarea cu publicul. Într-adevăr s-au număr puțin cu noi în momentele în care plecau de pe scenă, dar cu toții eram siguri că acest concert nu are cum să ia sfârșit fără cele 3 piese memorabile de pe capodopera lor din 1989 „Alice in Hell”, despre prima piesă Jeff Waters a ținut să vorbească din moment ce a fost piesa preferată a lui Randy Rampage, „Burns Like Buzzsaw Blade”, a fost un moment emoționant, după care a urmat preferata publicului „W.T.Y.D”, iar după un lung șir de aplauze și entuziasm în formă pură, a urmat bis-ul, respectiv piesa preferată a întregului univers Annihilator „Alison Hell”.

În concluzie, punctăm faptul că muzica celor de la Annihilator este unică prin sinergia de care dau dovadă membrii trupei, toată această coordonare a instrumentiștilor și rolurile unice pe care le îndeplinesc în a executa și compune piese fără elemente de umplutură, mereu venind cu ceva nou, care te fac să dai din cap, ca la prima audiție.

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Amenra la Quantic

•  

Mă bucur să fiu aici și să scriu că am avut deosebita plăcere să particip la concertul Amenra din Quantic.
Aceștia sunt o formație belgiană, mai mult sau mai puțin controversată, care au reușit să își facă un nume impresionant pe scena de metal extrem. Spun „metal extrem” pentru că acești oameni cântă sludge, doom și cochetand cu post-hardcore-ul; astfel reușesc să te vrăjească pe tine, ascultătorule!

Dar hai să vorbesc mai mult despre concert; o seară liniștită de toamnă, 8 noiembrie, fără să am mari așteptări de la viață, primesc un mesaj în care sunt anunțat că am primit invitație la Amenra din Quantic; și ca să ne înțelegem, îi așteptam de ceva timp pe băieții ăștia! Așteptările mele deveneau din ce în ce mai mari pentru o formație de sludge, fiind încă antrenat de la concertul Dopethrone (altă seară teribil de bună ).

Zis și făcut, ajung în Quantic undeva pe la a doua trupă, Elr, (înainte au fost YlLVA) și nu vreau să fiu foarte cârcotaș, însă nu m-au dat pe spate, din moment ce sunetul era foarte tare dat și nu puteam să înțeleg ce se întâmplă cu instrumentele respective pe scenă. Mă întâlnesc cu câțiva prieteni, pentru a ne potoli reciproc entuziasmul și bem câteva beri până în 21:30, când știam că trebuie să înceapă concertul. Deja se aglomerase, se instalase atât liniștea, cât și întunericul în sală și amuzant că se mai trezea câte cineva care să strige „AMENRA!!!” cât îl țineau plămânii. După o mică pregătire a tobarului cu noi și folosirea unui instrument straniu pentru a marca începutul piesei „Boden”, i-am văzut pe toți 5 pe scenă, din senin apăruți acolo prin tot fumul ăla gros și luminile foarte puternice. Am auzit câteva comentarii la adresa luminilor, fumului, dar personal cred că au avut un rol foarte important, singurii mai supărați la adresa asta și care ar avea un motiv, ar fi fotografii.

Un sound apăsător, cu o tentă spirituală, melancolică, care să te pună la treabă, la contemplat, până în momentul în care disperarea și vocea sinistră ieșită din context a solistului te lovește și îți dai seama cât de bine se completează cu ce fac instrumentiștii. Cu siguranță Amenra nu este genul de trupă care să te plictisească, ci ajungi la un moment dat, în mijlocul concertului să închizi ochii și să pășești și mai adânc în universul lor.

Am fost placut impresionat să observ că au cântat piese de pe aproape toate albumele, însă ce mi-a atras mie atenția a fost piesa Boden (mass V) cu acel intro ce parcă urma să dea startul unui ritual. După care au continuat să ne încânte urechile cu piese precum „Razoreter” sau „Thurifer”, iar între aceste două piese cu siguranță a fost preferata publicului, a mea, poate și a lor la ce performanță au avut, superba piesă „A solitary reign”. Recomand albumul Mass VI, cu siguranță o capodoperă a formației, iar pentru experiența completă, recomand ca toată această contemplare pe tot parcursul derulării albumului să aibă loc în căști.

În final, am observat că publicul Amenra știa la ce trebuie să se aștepte și chiar în lipsa unui bis, cu toții am fost foarte impresionați de performanța belgienilor, mai puțin niște mici cârcotași ce își doreau mai puțină lumină, fum, poate chiar un public mai tăcut. Pot spune și că afterparty-ul cu muzică retro ne-a făcut să ne îndepărtăm de acea atmosferă cu tentă simbolistă pe care au lăsat-o artiștii în urma lor; cu ocazia asta, am avut mai mult timp de stat la bere și discutat despre pasiunea ce ne-a reunit în cadrul acestui eveniment. Aștept cu brațele deschise următorul eveniment, marca Amenra!

See ya there!
Cosmin

Video: Headfullofnoise

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:




Astroprimate & Islaz, Bipolar Session

•  

Doamnelor şi domnilor, aveți oportunitatea rară de a participa la The Bipolar Festival: un microfestival de o singură seară cu doar două formații: Astroprimate și Islaz.

Niciodată nu au existat două formații mai diferite care să conviețuiască pe scenele Bucureştiului. Va avea loc o simbioză a stilurilor, o uniune eterogenă a muzicii de care se va vorbi ani de zile de acum încolo.

Veniți cu mic cu mare şi minunați-vă.

Suport artiști – donație benevolă.

Astroprimate – instrumental post metal

Astroprimate sunt 3 prieteni vechi care cântă împreună din liceu (de prin 2004), în diverse proiecte muzicale mai mult sau mai puțin încheiate. 3 muzicieni cu un nucleu comun dar îmbrăcat în mantale simțitor diferite, când vine vorba de ce ascultă, cât și de cum compun.
Mai spun despre ei că încearcă să fie 3 oglinzi pentru noi înșine, atunci când ne punem întrebări despre condiția umană, sens (sau lipsa lui), evoluție sau involuție, ce sunt alea emoții și de ce le avem?!
Sunt, în mod cert, și ei, niște biete primate, care vor și cred că se poate mai mult. Și vor și să dea înapoi mai mult, lăsând doar instrumentele să vorbească pentru ele.

Bogdan Zaharia – chitară
Cosmin Șerban – bass
Andrei Chirleșan – tobe

Pagina evenimentului: facebook.com/events/435314860458262/

Postat în:

Evenimente