Poezie cântată

•  

Zoltan Butuc a fost pe 31 martie la Trei Bețivi, ca să-l sărbătorim pe Nichita Stănescu, așa cum se cuvine:

“S-a dezdurerat de viață, de propria-i viață, și a lăsat o poezie mai bogată, mai altfel – puternică, vie, seducătoare prin sensuri și-alcătuire. A primenit limba ca nimeni altul și pentru asta se cuvine mai mult decât o reverență. Se cere o întâlnire, o intersectare, o îmbăiere în POEZIA sa. Fiecare pe felul lui.

Butucul limbii (cum spunea cu o metaforă genială Fănuș Neagu) nu stă în frunzele lui și nici în vița lui. Butucul acestei limbi stă în pământul acestei țări. El nu poate fi văzut cu ochiul altuia și nici ronțăit cu dinții sobolului. Vezi-l tu cu ochii tăi și pipăie-l cu mâna ta “. Nichita Stănescu

Asta am făcut. Am luat din el cât am putut și-am adăugat din mine tot, cât sunt și, așa, vin la voi pe 31 martie. Să ni-l amintim.”

Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/320001972860932


Apoi am fost într-un vis muzical, în casa lui Lucian Blaga. În ea au poposit, rând pe rând, invitații săi: Gelu Ahtum, George Bacovia, Leonid Dimov, Șerban Foarță, Traian Furnea, Constantin Săbăreanu, Nicu Vladimir, Nichita Stănescu și Mihai Eminescu.

Ștefan Mardale a îmbinat versurile gazdei cu versurile invitațiilor, pe corzile vocii și ale chitării, în ritmuri percuționiste.

Miercuri, 9 iunie, la 125 de ani și o lună de la nașterea poetului luminii, ne bucurăm de beția poeziei muzicale și o ascultăm în taină la trei bețivi.

Intrarea și spiritul libere, aplauzele pe bază de donație.

Pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/525175161994456/

Postat în:

Bar, Evenimente

|

Etichete:

,


Scris de: Ciprian , 10 June 2021

Ultima modificare: Ciprian , 27 August 2021




Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.